Etapa finală a proiectului „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului studențesc în Universitatea din Oradea”, finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională pentru universitățile de stat, constă într-un concurs de idei și planuri de afaceri intitulat „Antreprenori în devenire”. Studenții și-au trimis ideile, iar cinci echipe au fost selectate să meargă mai departe.

 

Succes remarcabil la concursul de planuri de afaceri organizat de SAS

În cadrul acestei activități organizate de Societatea Antreprenorială Studențească (SAS), studenții au demonstrat încă o dată că ideile lor pot aduce inovație și schimbare. Concursul de planuri de afaceri, punctul culminant al proiectului, a reunit cinci echipe creative, fiecare prezentând propuneri inovatoare care au impresionat atât publicul, cât și juriul.

Evenimentul a fost marcat de susținerea colegilor veniți de la diverse facultăți, care au încurajat participanții pe tot parcursul competiției. Cele cinci echipe au fost evaluate de un juriu, care a analizat atent fiecare plan, luând o decizie bine fundamentată pentru stabilirea câștigătorilor.

Laureații concursului de idei antreprenoriale organizat de SAS - UO sunt studenții:

  • Țuțu Filip - mențiune, proiectul Peaceful Time, o aplicație destinată petrecerii unui timp de calitate în natură;
  • Maniura Antoniu - mențiune, proiectul Smart Light, un sistem de lumini inteligente;
  • Bodog Horațiu - premiul III, proiectul Oradea în miniatură, parc tematic dedicat arhitecturii orașului Oradea;
  • Ioana Iova & Lăcrimioara Sandro - premiul II, proiectul APHroDITE, un cheescake vegan proaspăt și sănătos;
  • Bondici Paul - premiul I, proiectul Save My Life Bracelet - brățară inteligentă destinată monitorizării persoanelor cu afecțiuni cardiace. Această soluție ingenioasă a captat atenția juriului prin impactul său practic și contribuția semnificativă pe care o poate aduce societății.

Toate echipele participante au fost premiate, fiecare primind recunoaștere pe măsura eforturilor depuse. Pe lângă competiția în sine, participanții au avut ocazia să învețe lucruri noi, să-și dezvolte abilități antreprenoriale și să își consolideze încrederea în propriile idei.

Studenții din echipele câștigătoare sunt încurajați să-și continue drumul antreprenorial pe care l-au început în cadrul programului Innovation Labs care îi va ajuta să-și ducă ideile mai departe.

Acest concurs a marcat un final emoționant, dar în același timp promițător pentru activitățile SAS, consolidând spiritul antreprenorial și legăturile formate între studenți.

„Am fost martorii unui eveniment excepțional, în care tinerii au demonstrat că sunt viitorii lideri ai inovării. Deși ne-am luat rămas bun de la acest proiect, am format o adevărată familie prin activitățile noastre și suntem mândri de tot ce am realizat împreună”.

Ecouri în presă

https://www.facebook.com/share/p/eAmKS6614xCdVxSo/

Tinerii antreprenori de la Universitatea din Oradea au idei valoroase

Bursa ideilor valoroase, o brățară care îți poate salva viața

https://oradeaindirect.ro/competitia-tinerilor-antreprenori-de-la-universitatea-din-oradea-si-a-desemnat-castigatorii/

×

TOP